10 fraze motivaționale, după care vrei din nou să te bucuri de viață

Tuturor ni se întâmplă să avem o problemă (care nu ține de starea fizică) și să nu știm la cine să apelăm pentru ajutor. Ce ați face în așa situație?

Mereu există o soluție, iar pentru așa gen de probleme o soluție excelentă sunt sfaturile lui Dale Carnegie! Acest gânditor a fost printre fondatorii teoriei comunicării și a elaborat propriul concept despre comunicarea neconflictuală. Iată 10 fraze motivaționale ale acestui mare psiholog:

1. Orice om, în fiecare zi a vieții sale, este pentru cel puțin 5 minute un mare prostănac. Înțelepciunea constă în a nu depăși această limită.

2. Dacă vrei să schimbi oamenii, începe cu tine. Asta e și util, și inofensiv.

3. Cu toții visăm la grădina de trandafiri care se află dincolo de orizont, în loc să savurăm trandafirii care înfloresc chiar în fața noastră.

4. Mie personal îmi plac căpșunele cu frișcă, dar nu știu de ce peștele preferă viermi. Iată de ce atunci când merg la pescuit, eu nu mă gândesc la ce îmi place mie, ci la ce îi place peștelui.

5. Fără îndoială soțul dvs. are neajunsurile sale! Dacă ar fi fost un sfânt, niciodată nu s-ar fi căsătorit cu dvs.

6. Critica e asemenea porumbeilor poștași: se întoarce întotdeauna.

7. Să asculți cu atenție este cel mai frumos compliment pe care i-l poți face cuiva.

8. Sunteți fericiți sau nefericiți nu din cauza că aveți ceva, sunteți cineva, vă aflați undeva sau faceți ceva; starea dvs. e determinată de ceea ce credeți despre toate acestea.

9. Trebuie să poți să te pui în situați celuilalt și să înțeleg de ce are nevoie el, iar nu tu. Întreaga lume va fi alături de cel ce va putea face asta.

10. Nu te plânge că pe acoperișul vecinului este zăpadă dacă la tine nici pragul nu e curățat.

error: Content is protected !!