Fiecare persoană, care și-a renovat locuința, a avut parte de acel sentiment de bucurie după finalizarea acesteia: te uiți în jur și ai impresia că toate lucrurile și-au găsit locul perfect. Dar, după o perioadă, observăm tot mai multe detalii, care nu ne mai sunt pe plac.
Am găsit câteva detalii care pot face praf chiar și cea mai strălucită idee de design.
Suveniruri din călătorii.
Aceste suveniruri, care păreau atât de frumoase pe rafturile magazinelor, cel mai adesea nu se încadrează în interiorul locuințelor noastre și se prăfuiesc pe rafturi.
Unele persoane au niște „cutii cu amintiri” în care păstrează suveniruri și alte lucruri dragi inimii.
Prize în locuri vizibile.
În acest caz trebuie să alegem între comoditate și frumusețe. Da, este foarte comod să avem pe perete o priză specială pentru fierul de călcat, dar aceasta va fi primul lucru pe care îl vor observa oaspeții noștri. către oaspeți. Dacă nu aveți altă soluție, puteți ascunde prizele după ghivecele cu plante sau în interiorul mobilierului.
Uși standard pentru toate camerele.
Foarte puține persoane optează pentru uși diferite, dar acest detaliu subliniază designul și stilul fiecărei camere în parte. Din păcate vedem aceleași uși standard, care uneori nu se potrivesc deloc cu interiorul camerei.
Pentru a evita acest lucru, experții ne recomandă să utilizăm autocolante sau o altă soluție interesantă ar putea fi aerografia – desene pe perete.
Detergenți și bureți de spălat vase.
Nu știm a cui a fost ideea de a face bureți de spălat vase de culori aprinse, dar trebuie să ne obișnuim cu ele. Cea mai bună soluție ar fi să le ascundeți după utilizare. Iar detergent pentru vase poate fi turnat într-un recipient de culoare neutră.
Recipientele din plastic.
Pentru a evita folosirea sticlelor din plastic ar fi mai bine să optați pentru un filtru pentru apa potabilă în bucătărie. Dacă nu puteți renunța la ele, designerii ne recomandă să construim niște rafturi speciale pentru a le depozita.
Prosoape vechi.
Prosoapele de bucătărie, pe care le folosim zilnic, trebuie înlocuite periodic, deoarece se învechesc foarte repede. Sau puteți folosi prosoape de hârtie în schimb.
Covoare în baie.
Deoarece gresia este rece și alunecoasă, multe persoane pun covorașe în baie. Dar, de multe ori, acestea strică aspectul băii. Unii designeri ne recomandă să utilizăm covorașul doar atunci când ieșim din duș și după aceea să-l ascundem.
Perdea de duș colorată.
Perdeaua de duș, pe lângă faptul că trebuie să se încadreze în stilul băii, trebuie schimbată la fiecare 6 luni. O soluție bună ar putea fi o perdea din microfibră de o culoare neutră, care poate fi spălată în mașină.
Detergenți, cârpe și mături depozitate în locuri vizibile.
Pentru ca locuința Dumneavoastră să arate impecabil, ar fi bine să găsiți un loc de depozitare pentru aceste obiecte. O idee bună ar fi să utilizați spațiul de după ușă.
Încălțăminte împrăștiată.
Coridorul este prima cameră pe care o vedem atunci când pășim pragul unei case. Încălțămintea aruncată creează senzație de haos. De aceea ar fi bine să aveți rafturi închise sau deschise pentru depozitarea încălțămintei.