Stilul sport-chic: 8 ținute superbe pentru femeile de orice vârstă

Stilul sport-chic nu se demodează niciodată. Combinația dintre piesele vestimentare sport și clasice creează ținute fermecătoare și inedite, potrivite atât pentru mersul la serviciu, cât și pentru plimbări.

Redacția noastră îți prezintă câteva ținute recomandate de către experții în modă pentru această iarnă.

1. Un hoodie în culori aprinse și o pereche de blugi boyfriend se pot combina excelent cu un palton clasic, cu croială dreaptă, în nuanțe pastelate, și o pereche de botine cu tocuri de înălțime medie. Această ținută poate fi completată cu o poșetă mică, dreptunghiulară, de o culoare aprinsă, purtată peste umăr.

2. Pantalonii tricotați sunt în vogă în acest sezon și sunt de o multitudine de feluri și modele. Bunăoară, o pereche de joggeri tricotați ar arăta foarte bine cu o geacă cu blană și o pereche de botine pe talpă groasă.

3. O vestă de blană de-asupra unui planton drept și pantaloni clasici din tricotaj gros, completate de o geantă într-o culoare din aceeași gamă cromatică cu pantalonii.

4. O geacă lungă și o pereche de pantaloni de tricotaj, completate de o pereche de adidași și o geantă cu forme drepte. Gama de culori rămâne la discreția dumneavoastră. Această ținută ar arăta bine și în tonuri pastelate, dar și cu anumite accente contrastante.

5. Un bomber cu imprimeuri, o pereche de joggeri și adidași cu talpă înaltă pot arăta excelent completați de o geantă cu o formă neobișnuită. Pe cap puteți purta un chipiu, decorat cu furnitură metalică. Deși, și o căciulă oversized, de tricotaj, voluminoasă, s-ar potrivi de minune cu această ținută.

6. Un cape din lână sau tricotaj, o pereche de blugi boyfriend, un pulover tricotat mășcat și un fular lung, completate de o pereche de botine pe talpă joasă. Veți fi irezistibilă!

7. O geacă de denim cu blană sau un palton uniton cu margini de blană se va potrivi excelent cu un hoodie, o pereche de blugi sau leggins, inclusiv de piele.

8. Nu vă fie frică să încercați noi combinații, că doar stilul sport-chic este un stil ce oferă libertatea de a alege.

loading...

error: Content is protected !!