Plantarea usturoiului de toamnă: trucuri mici pentru o recoltă mare

Usturoiul nu este doar un condiment foarte solicitat în bucătăriile din întreaga lume, care conferă bucatelor o aromă deosebită, dar este și foarte folositor pentru sănătatea organismului. Consumul zilnic de usturoi vă asigură o imunitate bună, dinți puternici, o inimă sănătoasă și un ficat curat.

Practica demonstrează, că dacă este plantat din toamnă, usturoiul crește mai bine și ne bucură cu o recoltă mult mai mare. În acest articol, redacția noastră, a decis să vă povestească cum trebuie să plantați usturoiul toamna și care sunt subtilitățile de care trebuie să țineți cont dacă doriți să obțineți o recoltă de usturoi demnă de toată invidia.

Plantarea usturoiului toamna

Există o regulă că plantarea usturoiului toamna trebuie să fie efectuată cu trei săptămâni înainte de primele înghețuri. Cățeii de usturoii plantați târziu nu reușesc să se înrădăcineze, iar dacă plantați usturoiul mult prea devreme, lăstarii tineri vor îngheța.

Rezultatele cercetărilor confirmă faptul că, până la sosirea iernii un cățel de usturoi trebuie să aibă 12-18 rădăcini de lungimea 5-10 cm. Pentru a dezvolta un astfel de sistem radicular este nevoie de aproximativ 35-45 de zile.

În regiunile de nord, plantarea usturoiului toamna începe în luna septembrie. Experții recomandă să plantați usturoiul în zilele când Luna este în descreștere. Anume în această perioadă Luna  traversează semnele fertile ale zodiacului.

Conform calendarului lunar al grădinarilor, cele mai bune zile pentru plantarea usturoiului toamna, în anul 2018, sunt zilele de: 11, 12, 13, 14, 15, 16, 25, 26, 29 și 30 octombrie. Zilele interzise pentru plantare în luna octombrie: 8, 9, 10 și 24 octombrie.

Pregătirea paturilor pentru plantarea usturoiului de toamnă

Usturoiul este suficient de capricios în ceea ce ține solul și locul unde va fi plantat. În timp ce pregătiți terenul pentru plantarea usturoiului, trebuie să țineți cont de preferințele acestei culturi. Cel mai bine usturoiul crește în soluri argiloase și cernoziomuri cu aciditate neutră. Locul trebuie să fie însorit și deschis.

Dacă plantați usturoiul în fiecare an pe același teren, atunci pe an ce trece recolta va fi tot mai mică. De aceea, dacă aveți posibilitate, schimbați locul unde plantați usturoiul, cel puțin o dată la fiecare 2-3 ani. Este foarte bine dacă până la plantarea usturoiului pe acest teren au fost cultivate roșii, castraveți și culturi boboase. De asemenea, este bine dacă pe acest teren a fost plantată varză timpurie, dovlecel și dovleac. În locul unde până acum au fost cultivați cartofii sau ceapa, plantarea usturoiului nu este recomandată.

Cum să plantați usturoiul

1. Pregătirea solului

Pentru fertilizarea solului puteți folosi turba. Înafară de aceasta pentru 1 m² de teren trebuie să adăugați 20 g de superfosfat și 20 g de îngrășământ de potasiu. Înainte de plantare, puteți adăuga azotat de amoniu – 10 g pentru 1 m ². Usturoiul trebuie plantat cel puțin la 20 cm adâncime.

2. Formarea patului

Patul ideal pentru usturoiul de toamnă trebuie să fie de 1 m în lățime și 25 cm înălțime.

3. Timpul pentru tasare

Patul trebuie lăsat să se odihnească până când solul se va tasa după ce a fost săpat. Dacă în luna septembrie nu plouă suficient, atunci pentru o tasare mai bună a solului, udați patul de câteva ori cu apă.

4. Tratarea solului

Pentru a preveni bolile de usturoi, tratați pământul cu o soluție de sulfat de cupru (1 lingură de substanță trebuie diluată în 10 l de apă). Cu acest amestec udați paturile cu usturoi. După aceasta trebuie să acoperiți paturile cu folie din polietilenă.

Pregătirea usturoiului pentru plantare

1. Căpățânile de usturoi trebuie desfăcute.

Din toți cățeii de usturoi trebuie să-i alegeți pe cei mai mari.

2. Dezinfecția

Cățeii de usturoi, care urmează a fi plantați trebuie să-i înmuiați pentru 1-2 minute într-o soluție de 1 % de sulfat de cupru. O soluție de permanganat de potasiu, medicamentul ”Fitosporin -M” și o tinctură de cenușă, de asemenea, sunt potrivite pentru tratamentul antimicrobian. În acest caz, cățeii de usturoi trebuie să fie înmuiați pentru 30 de minute.

Plantarea usturoiului de toamnă

Delimitați pe patul pregătit în prealabil, locul unde va fi plantat usturoiul de toamnă. Pentru acest lucru faceți găuri în pământ, la o distanță de 10 cm una de cealaltă. Adâncimea găurilor trebuie să fie între 7 și 10 cm în funcție de metoda și timpul de plantare. Distanța dintre rânduri este de 20-25 cm. Unii agronomi recomandă să plantăm usturoiul la o adâncime mai mare. Mai ales dacă ați întârziat cu plantarea, iar peste câteva zile există posibilitatea de îngheț.

Înainte de a planta cățeii de usturoi, trebuie să îndepărtați vârful, care reține creșterea. Puneți cățeii de usturoi în găurile făcute anterior. Nu este nevoie să-i apăsați foarte tare în pământ deoarece acest lucru împiedică formarea rădăcinilor.

Dacă pământul este uscat, îl puteți uda cu o soluție roz de permanganat de potasiu. După hidratare, acoperiți găurile în care ați plantat usturoiul cu compost putrezit. Patul de usturoi trebuie acoperit cu un strat de mulci de 5 cm grosime. Pentru mulci este cel mai bine să folosiți turbă, ace de conifere sau frunze căzute. Pentru păstrarea zăpezii pe paturile de usturoi (adică crearea unei pături calde), așezați deasupra patului un strat de crengi și iarbă uscată. Primăvara, nu uitați să îndepărtați acest strat de mulci!

Acum știți cum trebuie să plantați usturoiul de toamnă. Sperăm că recomandările noastre vă vor ajuta să obțineți o recoltă mare de usturoi.

error: Content is protected !!