Persoanele anxioase, care își fac mereu griji, se deosebesc de ceilalți! Iată prin ce anume…

Studiile arată că predispoziția spre neliniște și anxietate poate fi semnul unui intelect peste medie. Persoanele cu un nivel crescut de anxietate se confruntă deseori cu o mulțime de probleme, de natură diferită, pe care, pur și simplu, nu-și pot permite să le ignore.

A fost realizat un studiu pe acest subiect. Iată ce afirmă în această privință, dr. Adam Perkins, expert în neuro-științe umane, la Royal College of London:

”Mi-a venit în minte ideea potrivit căreia dacă în conștiința dumneavoastră domină doar gânduri autoinoculate negative (drept rezultat al nivelului sporit de activitate în ariile prefrontale ale cortexului, responsabile de percepția situațiilor amenințătoare) și sunteți, astfel, mai predispus spre atacurile de panică, decât media statistică (datorită unei reactivități deosebit de înalte a nucleului bazo-lateral amigdalian), atunci aceasta înseamnă că puteți experimenta puternice emoții negative chiar și în absența unei amenințări reale.

Acest lucru poate însemna că, pe lângă o serie de cauze neuronale specifice, persoanele cu un nivel înalt de nevrotism, au și o imaginație extrem de dezvoltată, ce joacă rolul unui generator de amenințări.

Așadar, persoanele vesele și care nu își fac griji aproape deloc, nu sunt împovărate de probleme și, prin urmare, atunci când vine vorba de rezolvarea problemelor, se află într-o poziție mai puțin favorabilă, spre deosebire de personalitățile anxioase.

Teoria noastră trece cu ușurință proba experimentală, întrucât putem remarca faptul că geniile sunt adesea caracterizate ca fiind firi suferinde, sumbre și neliniștite, ceea ce ar sugera un nivel ridicat al nevrozei.

Amintiți-vă, bunăoară, de biografiile lui Isaac Newton, Charles Darwin, Vincent van Gogh, Kurt Cobain, și alții. Dar poate că fraza cea mai reprezentativă a legăturii dintre creativitate și nevrotism îi aparține lui John Lennon, care spunea: ”Geniul este durere”.”

Cu alte cuvinte, cercetătorul afirmă că cei care își fac frecvent griji și se neliniștesc mai des decât ceilalți, găsesc mult mai repede decât ceilalți soluțiile la probleme.

Datorită preocupării permanente pentru tot ce se întâmplă în lume, ei caută mereu modalități de soluționare a acestor probleme presante, adică creierul lor nu încetează nici pentru o secundă să proceseze informații.

Reieșind din activitatea sa științifică, dr. Jeremy Coplan, cercetător și profesor de psihiatrie la Centrul Medical al Universității din New York, spune:

”Deși suntem obișnuiți să considerăm anxietatea ca fiind dăunătoare, aceasta se află în relație strânsă cu inteligența, fiind de fapt o particularitate adaptativă. Un nivel sporit de anxietatea poate fi o problemă, iar neliniștea pacienților de cele mai multe ori este irațională… Însă, uneori, în viață survin pericole neprevăzute. În aceste situații, anxietatea excesivă devine un important mecanism de adaptare și apărare. Oamenii care sunt capabili să sesizeze pericolele neprevăzute de ceilalți vor putea să se salveze pe sine și pe urmașii lor”.

loading...

error: Content is protected !!