Pentru această idee genială ai nevoie doar de o sticlă și sare! Un decor inedit!

Suntem în toiul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Luminițe multicolore, ghirlande pufoase, crenguțe de brad, globuri, jucării și alte decorațiuni tematice vă vor face să simțiți deplin feeria sărbătorilor. Fiecare dintre noi își dorește ca fiecare colțișor al casei să fie umplut de mireasma sărbătorilor. Pentru a realiza acest lucru aveți nevoie de niște decoruri inedite.

Dacă în comerț nu ați găsit ceva pe placul dvs., atunci puteți confecționa diverse decorațiuni din materiale pe care le are fiecare în casă.

Astăzi vă vom prezenta niște decorațiuni fascinante ușor de confecționat.

Decorațiuni de sărbători din sticle

Aveți nevoie de 

  • sticle de vin
  • alcool sau soluție pentru îndepărtarea ojei
  • vopsea albă sau spray cu vopsea albă
  • sare de mare
  • lipici PVA

Pașii de lucru

1. Mai întâi de toate trebuie să pregătiți sticla. Îndepărtați eticheta folosind alcool sau soluție pentru îndepărtarea ojei.

2. Vopsiți sticla cu culoare albă. Dacă este necesar aplicați două straturi de vopsea. Lăsați să se usuce un strat apoi, aplicați altul.

3. După uscarea vopselei, aplicați pe sticlă un strat de lipici PVA și rostogoliți sticla prin sare de mare. Aplicați lipici doar pe suprafața unde va fi sarea.

4. Puneți sticla într-un loc sigur și lăsați-o să se usuce. Pentru a vă asigura că granulele de sare nu vor cădea. Aplicați peste stratul de sare de pe sticlă încă un strat de lipici PVA.

După aceeași metodă puteți ornamenta orice recipiente din sticlă. Puteți face mici felinare înzăpezite sau pur și simplu să rostogoliți globurile de Crăciun prin sare. Dacă doriți să combinați câteva culori, folosiți sare de mare colorată.

Vă recomandăm să decorați locuința împreună cu cei dragi. Va fi mult mai distractiv!

Sărbători fericite!

loading...

error: Content is protected !!