Iată cum îmi voi împodobi casa pentru sărbătorile de iarnă! 15 cele mai bune idei pentru o atmosferă magică

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași rapizi. Uneori, se pare că este mai mult farmec în procesul de pregătire pentru sărbători, decât în sărbătorile propriu-zise. Împodobirea bradului, împachetarea cadourilor, șezătorile lângă șemineu și cântarea colindelor… Ce poate fi mai fermecător? Cei care stau la casă sunt de două ori mai norocoși. Puteți decora locuința nu doar în interior, dar și în exterior. Imaginați-vă că veniți acasă, iar atmosfera de sărbători vă întâlnește chiar din prag…

Dacă sunteți unul dintre fericiții care stau la casă, echipa noastră vă prezintă câteva idei extraordinare de decorare a curții pentru Sărbători, astfel încât totul să se reînnoiască.

Decorarea exteriorului casei pentru Sărbători 

1. Decorațiuni cu ghivece de flori 

Această modalitate neobișnuită de împodobire a curții va surprinde plăcut pe fiecare. Veți avea nevoie doar de ghivece vechi, crenguțe de brad, conuri aurite, diferite panglici și globuri. Aceste ghivece drăguțe pot fi puse chiar și la balcon sau în fața ușii. Atmosfera de sărbătoare este garantată!

2. Iluminare fascinantă

Probabil iluminarea copacilor va părea banală, însă aceste luminițe multicolore emană multă căldură și stare de spirit de sărbătoare!

3. Săniuțe pentru copii

În funcție de mărimea saniei, acestea pot fi agățate de ușă sau sprijinite de perete sau folosite drept suport pentru decorațiuni. Oricare ar fi amplasarea acestora, ele se încadrează perfect în spiritul sărbătorilor!

4. Castele de zăpadă

Adevărate capodopere! Este un decor excepțional pentru curte, plus este o modalitate plăcută de a petrece timpul împreună cu familia. Desigur, seara castelele pot fi iluminate cu luminițe de diferite culori. O lume de poveste!

5. Globuri gigantice

Din păcate, la noi nu am întâlnit astfel de decorațiuni gigante. De fapt, acestea pot fi create chiar de voi înșivă. Drept bază veți avea nevoie de baloane-mingi rezistente și de diferite elemente decorative pentru stabilitate.

Pictați globurile uriașe după preferințe. Puteți desena niște fulgi de nea, puteți lega niște fundițe și să le puneți pe ici colo prin curte. Felicitări celui care le-a inventat!

6. Decorațiuni de gheață

Aceste decorațiuni pot fi folosite dacă iarna este mai geroasă. Alegeți un recipient de forma dorită și umpleți-l cu diferite crenguțe, conuri, fructe de pădure sau orice altceva și turnați deasupra apă. Brăduții sau alte decorațiuni de gheață vor arăta extraordinar în curtea dvs.

7. Ghivece suspendate

O modalitate simplă și încântătoare de ornamentare a curții pentru sărbătorile de iarnă sunt ghivecele suspendate. Acestea pot fi cumpărate la magazinele specializate sau puteți să le confecționați chiar dvs. Împodobiți ghivecele cu șiruri de lumini, conuri, globuri, fulgi de nea artificiali.

8. Cutii pentru cadouri

O altă modalitate originală de înfrumusețare a curții sunt cutiile mari pentru cadouri. Nu uitați să le puneți fundițe!

9. Coronițe pentru ușă

Unul dintre cele mai importante elemente de decor sunt coronițele pentru uși! Probabil sunt cele mai frumoase și mai simple. Puteți să le agățați pe ușă sau în interior. Vă reamintim că acestea pot fi confecționate foarte ușor din materialele pe care le aveți acasă fără a cumpăra ceva.

10. Căruțe decorative

Sunt pur și simplu adorabile. Acestea pot fi umplute cu orice elemente de decor: crenguțe, globuri, conuri multicolore, fundițe și alte decorațiuni specifice sezonului.

11. Decorațiuni textile

Mănuși tricotate vechi sau ciorapi de lână cu simboluri de Crăciun agățate de gard sau copaci vor crea o adevărată atmosferă de sărbătoare. Sunt foarte drăguțe!

12. Împodobirea curții cu ghirlande și fundițe

Dacă doriți să creați o atmosferă nemaipomenită pentru cei din jur și pentru dvs., atunci decorați curtea cu ghirlande și fundițe.

13. Aranjamente din crenguțe

Nu vă grăbiți să aruncați micile crenguțe după curățarea pomilor toamna. Acestea pot fi folosite pentru crearea diferitelor decorațiuni care se încadrează perfect în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De asemenea, ele pot fi folosite pentru confecționarea coronițelor pentru ușă sau alte decorațiuni inedite. Un material universal pentru crearea nenumăratelor decoruri!

14. Aranjamente de Crăciun cu patine

Dacă aveți niște patine vechi pe care nu le veți mai purta, nu le aruncați, dar folosiți-le pentru crearea unor decoruri originale. Iată câteva idei superbe!

15. Ghirlande din materiale naturale

Ghirlandele din crenguțe de brad, globurile și panglicile roșii vor fi un ornament încântător pentru curtea dvs. Puteți împodobi gardurile, ferestrele, terasele cu aceste minunate ghirlande. Simplu și atrăgător!

Nu amânați decorarea exteriorului casei. Deși pare ușor, veți avea nevoie de ceva timp pentru a obține un decor de excepție.

Vă dorim Sărbători Fericite alături de cei dragi!

loading...

error: Content is protected !!