Nu te mai agita atâta! Ia o pauză…

Mama mea, sosind de la serviciu, niciodată nu alerga din prag la bucătărie pentru a prepara mâncarea pentru cină sau nu intra în baie să spele rufele. Ea se culca pentru 20 de minute și doar apoi ea începea să gospodărească. Mai mult, ea se lupta mereu cu încăpăținarea mea, dovedindu-mi că după ore este foarte folositor jocul „Mergi încet, departe ajungi”, iar nu rezolvarea sinusurilor-cosinusurilor. Ea îmi aducea drept exemplu o secvență dintr-un film, în care eroina principală se întorcea de la muncă și primul lucru pe care îl făcea era să se culce pe canapea și să se odihnească. Îmbrăcată și chiar încălțată. Însă nici asta nu mă convingea. Consideram că odihna este pentru cei slabi, cei care își doresc să obțină mai multe trebuie să muncească douăzeci și patru de ore pe zi.

O prietenă de a mea deja de zece ani nu își ia concediu. De zece ani ea nu se scaldă nici în Marea Neagră, nici în Roșie, nici în Mediteraneană, nu merge la munte, nu călătorește, nu se plimbă prin marile capitale ale lumii, nu admiră priveliștile din jur. Ea doarme cinci ore pe zi și în mod asiduu își construiește cariera, crezând că orice pauză o va arunca cu câțiva ani în urmă. Doar că organismul ei cedează: a slăbit vederea, este nervoasă și inima îi dă de știre.

Am luat exemplu de la ea mult timp, până am aflat de legea poziției neutre. Este la fel de simplă ca teorema lui Pitagora.

Pentru orice schimbări în viață este nevoie de o pauză. Oprire. Aveți posibilitatea să vă trageți aer, să vă ștergeți de transpirație, să mâncați o lasagna și să vă machiați. Să verificați nivelul de combustibil în propriul rezervor de energie, pentru a evita riscul de a vă opri în mijlocul drumului. Este imposibil să intri în curbă la viteză maximă. Este ireal să ieși din pădure fără ca să te oprești și să determini nordul-sudul.

Pauzele sunt necesare la fiecare pas: înainte de sări în apă sau în înălțime, înainte de a cânta ultimul acord în timpul interpretării lui Beethoven sau înainte de a ieși pe scenă și înainte de relații noi. Pentru a minți sau a spune adevărul.

Noi ne oprim în timpul sărbătorilor de iarnă și la lumina roșie a semaforului. Gimnastul înainte de a executa triplul salt. Șahistul înainte de a face următorul pas. Dacă ignorăm pauzele și mergem cu viteză maximă de 200 km/h, atunci ne vor opri obstacolele: răceli sau afecțiuni mai grave, accidente, incendii și cutremure.

Viața este ritmică: zi-noapte, iarnă-vară, intrare-ieșire. Chiar și la discotecă sunt melodii rapide și mai lente. Avea dreptate un mare învățat când spunea că în viață neapărat trebuie să fie momente când nimic nu ni se întâmplă: pur și simplu privim lumea, iar lumea ne privește pe noi.

loading...

error: Content is protected !!