”Fetele” care știu să trăiască

Lângă piscina noastră este o saună, unde în fiecare dimineață se adună un grup vesel de fete. Sânii lor sunt ușor lăsați, din cauza nesimțitei de gravitație. Nu-și epilează zona bikini, nu luptă cu celulita, pentru că oricum este în zadar. Nu au nici un complex în legătură cu corpul lor și niciodată nu îmbracă atunci când merg la saună nici costumele de baie, nici măcar chiloții.

Vorbesc gălăgios, râd în hohote și flutură vioi prosoapele. Discută despre politică, stele, bărbați, dând dovadă de o extraordinară cunoaștere a tuturor evenimentelor ce se petrec în lume. Apoi, în formula aceluiași grup, vesele și dezinhibate, aleargă să se plimbe pe aleile tomnatice, sau prin magazine, vânând reducerile, sau chiar la cinematograf.

Da, aceste fete au mult peste 60 de ani. Sunt solitare, active și… fericite!

Recunosc, la început îmi părea bizară fericirea lor târzie, tomnatecă. Aveam convingerea că fericirea este un privilegiu al vârstei mijlocii, doar ai atâtea în viața ta – și carieră, și familie, și oportunitatea de a arăta lumii cine ești cu adevărat. În copilărie, ne împiedică restricțiile impuse de părinți, iar la bătrânețe… Ce poate fi bun la bătrânețe?

Totuși, dacă stai să te gândești mai bine, atunci înțelegi că fericirea la vârsta mijlocie este un oaspete destul de rar. De la 25 și până la 55-60 de ani, omul este ocupat să demonstreze cuiva ceva și mereu este dator cuiva cu ceva. Trebuie să meargă la serviciu, să îngrijească de părinți și de copii, să-și facă o carieră, să participe în competiții nesfârșite. Aceste ”fete” și-a îndeplinit obligațiile față de societate și nu mai vor să se rotească asemeni șobolanilor pe roată.

Aceste bunicuțe simpatice sunt diferite.

Ele își încep ziua așa cum ne dorim noi dintotdeauna – cu gimnastică și frecventarea piscinei și apoi cu șezători de neuitat la saună. Clubul pe care-l frecventează are prețuri foarte accesibile în orele dimineții, iar aceste doamne inventive au profitat și de ofertele abonamentelor lunare și au obținut reduceri în plus. Iar ceea ce este și mai interesant este că vin aici în fiecare zi, cu bucurie, ca la o sărbătoare.

Nu mai sunt întâmpinate de șefi morocănoși sau angajați tâmpi. Nu mai sunt nevoite să vegheze nopți la rând copiii cu gripă și febră. Și nici blestemata de școală nu le mai așteaptă în fiecare dimineață începând cu ora 8:30. Trăiesc exact așa cum vor. Așa cum au visat întreaga viață.

Eram mereu preocupată de cum trăiesc femeile trecute de 60 de ani fără iubire. Acum înțeleg – trăiesc de minune. Iubirea este înlocuită, așa ca în anii pubertății, cu o prietenie strânsă între femei. Și la drept vorbind, chiar seamănă cu un grup de eleve de gimnaziu – habar n-am de unde atâta energie în ele? La naiba cu competiția, dragostea și dietele! Să petrecem!

Recent, am aflat cine este una din aceste ”fete”. Îi perfectasem actele pentru pensionare. Era o veterană în meseria ei. Avea 75 de ani.

Stimate doamne, probabil nu veți afla niciodată că scriu aceste lucruri despre dumneavoastră. Dar vă admir, vă aplaud și vă aclam, fetelor, pentru că știți să TRĂIȚI la orice vârstă!

error: Content is protected !!