Cum îți este vorba, așa îți este și viața

În psihologia budistă se spune că vorbirea este principala sursă a pierderii de energie. În Vede vorbele goale sunt numite „prajalpa”. Anume ele constituie unui dintre principalele obstacole în calea progresului spiritual și material. Prima impresie despre o persoană ne-o formăm tot în baza modului în care vorbește. Vorbirea definește persoană.

Există o legătură strânsă între minte și vorbire, minte și corp, minte și suflet. Un corp sănătos, o minte sănătoasa și o vorbire sănătoasă formează o persoană armonioasa. Cercetările moderne au arătat că greșelile în vorbire nu sunt accidentale. Ele au o legătură profundă cu dezvoltarea mentală. Gângăvitul și ezitarea în vorbire apar atunci când există o disfuncție emoțională. De fapt practic toate bolile sunt psihosomatice.

Fiecare persoană care tinde spre perfecțiune trebuie să devină, în primul rând, un doctor care să-și trateze corpul său; în al doilea rând: un specialist în gramatică, care este atent la vorbirea sa; în al treilea: un filozof care își purifică conștiința și înțelege Adevărul Absolut.

În viața unei astfel de persoane nu poate exista loc pentru bolile fizice, pentru indiferența față de cunoașterea de sine și pentru vorbirea haotică. Înțeleptul Patanjali le consideră pe aceste persoane drept yoghini, indiferent de tipul de yoga și de practica spirituală.

Sănătatea și bunăstarea materială depind de vorbirea noastră. Și acest lucru este valabil nu doar în cazul oamenilor spirituali, ci și al celor care doresc să aibă reușite pe plan financiar. Capacitatea de a vorbi și de a asculta foarte serios este studiată în toate școlile de business. Chiar și în lumea criminală, pentru a putea evolua pe scara ierarhică, trebuie să știi a-ți controla limba. Acolo se utilizează frecvent citate preluate de la Buddha despre faptul că un cuvânt poate ucide un om. Trei minute de furie pot distruge zece ani de prietenie. Cuvintele determină puternic karma noastră. Puteți să dedicați și 10 ani dezvoltării Dumneavoastră spirituale, activității de caritate, dar insultând o personalitate, ați putea pierde totul și degrada complet. De unde apare acest lucru? De la insulte. Astrologia vedică spune că planeta-umbră Ketu este responsabilă de insulte. Ketu este o planetă care oferă imediat reacții, deseori chiar instantaneu. Ketu oferă și eliberare. Dar ea pedepsește pentru insulte și vorbe lipsite de respect, privând imediat persoana în cauză de tot ceea ce a obținut în plan spiritual și material. În civilizația vedică fiecare persoană era învățată să fie atentă la cele spuse. Atât timp cât persoană tace, este greu de-o înțeles.

Prostul se deosebește de înțelept doar atunci când vorbește. Vorbele noastre au o energie foarte puternică. Specialiștii din domeniu afirmă că persoanelor care înjură, vorbesc nepoliticos și ofensator li se formează o pată neagră, care, peste un an sau doi, s-ar putea transforma în cancer.

Vorbirea este o manifestare a vitalității noastre. Cel mai important lucru pentru care ni s-a oferit capacitatea de a vorbi este citirea rugăciunilor, a mantrelor etc. De asemenea și pentru a discuta problemele vieții, pentru a comunica cu cei apropiați. Dar, cel mai important, să nu exagerăm. În Ayurveda se spune că vorbirea este manifestarea pranei. Prana este forța vieții, energia universală. Cu cât este mai multă prana, cu atât persoana dată este mai sănătoasă, are mai mult succes, este carismatică și mai armonioasă. Dar prana se consumă când o persoană vorbește. Mai ales când critică pe cineva, condamnă, înjură. Conform statisticelor 90% din toate certurile sunt din cauza că vorbim de rău pe cineva. Persoanele cele mai de succes sunt cele care vorbesc de bine și își pot controla vorbele. În Bhagavad-gita se consideră că austeritatea vorbirii constă în capacitatea de a spune adevărul prin cuvinte plăcute.

Karma depinde de vorbele noastre. Este important să luăm aminte că dacă vom critica pe cineva, vom lua asupra noastră karma negativă și defectele persoanei date. Aceasta este legea karmei. Și viceversa, vom lua calitățile persoanei pe care o lăudăm. Prin urmare Vedele ne îndeamnă să vorbim mereu despre Dumnezeu și despre sfinți și să-i lăudăm. Aceasta este cea mai ușoară cale de a obține calități divine. Adică dacă doriți să dobândiți anumite calități, trebuie doar să citiți despre un sfânt care le are sau să discutați cu cineva despre calitățile sale.

Încă demult s-a observat că dobândim calități ale persoanei la care ne gândim și despre care vorbim. De aceea și psihologii occidentali ne recomandă să ne gândim și să vorbim despre persoane armonioase și de succes.

Dar cu cât mai mult egoism și invidie vom avea în noi, cu atât mai greu ne va fi să vorbim de bine despre cineva. Trebuie să învățăm să nu criticăm pe nimeni. Am avut un pacient care, conform horoscopului, ar fi trebuit, într-un anumit an, să sufere de o boală gravă, dar nu a fost așa. L-am întrebat ce anume a început să facă în acel an. El mi-a răspuns că a promis că nu va critica pe nimeni. Și a spus că într-adevăr a observat că viața i s-a îmbunătățit, că practica sa spirituală a atins un nou nivel.

Cel care ne critică ne dă din karma sa pozitivă și ne ia din karma noastră rea. Prin urmare în Vede se considera mereu că este bine când suntem criticați. Cum funcționează vorbirea cu karma noastră? În „Mahabharata” se spune că dacă ați planificat ceva, doriți să faceți ceva, nu spuneți nimănui despre acest lucru. Imediat ce spuneți, este cu 80% mai puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, mai ales dacă i-ați spus unei persoane invidioase și lacome. De ce oamenii care vorbesc mai puțin realizează mai mult? Ei nu pierd din energie. O altă regulă simplă referitoare la vorbire este că dacă am făcut ceva bun cuiva și ne-am lăudat altora, atunci vom pierde, din acel moment, din karma noastră pozitivă. Lăudăroșii nu obțin prea multe. De aceea nu trebuie să ne lăudăm niciodată, pentru că pierdem toate roadele câștigate.

Gândurile ne influențează vorbirea, de aceea este important să nu gândiți rău despre alții. Cu cât avem mai multe gânduri haotice în capul nostru, cu atât mai mult acestea vor apărea în vorbirea noastră care va deveni și ea haotică. Cine gândește clar, vorbește clar.

Există încă un nivel: să acceptați critica. Una dintre calitățile minții este că se poate justifica în orice situație. Cu cât este mai jos nivelul unei persoane, cu atât mai multe scuze veți putea auzi de la ea. Chiar și după ce a săvârșit cea mai gravă crimă, o astfel de persoană se justifică fără a roși măcar. Am organizat seminare în închisori, inclusiv pentru criminali deosebit de periculoși, am fost foarte surprins că practic nimeni nu se considera vinovat. Unul dintre principalii indicatori ai unei persoane care se află la un nivel înalt de dezvoltare, este determinat de faptul că ea ascultă cu calm critica în adresa sa.

Prima regulă a persoanei inteligente: înainte de a spune o replică, numărați până la 10. Acest lucru poate părea cam straniu. Inițial este putin probabil sa reușim să număram până la 3. Dar, pe de altă parte, dacă veți răspunde după o scurtă pauză, atunci răspunsul Dumneavoastră va fi mult mai gândit, deoarece primul lucru care ne vine în minte atunci când suntem criticați sau certați este anume dorința de a ne justifica și de o replică acidă. De aceea este bine să încercați mai întâi să vă gândiți 5-10 secunde înainte de a da un răspuns. Acest lucru, pe lângă alte avantaje, va calma emoțiile. Persoana care se ocupă de auto-dezvoltare, vorbește foarte puțin și spune doar lucruri bine-gândite. Am citit în biografia unor oameni celebri că ei nu răspundeau imediat la acuzații și, în general, au încercau să nu spună nimic în caz de furie. Amânau conversația pentru o altă zi sau, în genere, până când se calmau.

A doua regulă a vorbirii inteligente este să nu mergeți la extreme. Dumnezeu se manifestă în lucruri mărunte, iar Satana în cazuri extreme. Nu faceți jurăminte „Voi fi mut ca un pește”. Dacă sunteți extrovertit, acest lucru vă poate face doar rău. Dacă natura Dumneavoastră psihofizică este să vorbiți mult, atunci încercați să o faceți în așa mod încât Dumneavoastră și cei din jur să aveți doar beneficii din asta.

Fiți deschiși și prietenoși și, cel mai important, trăiți-vă viața într-un mod rațional. Trebuie să luăm aminte că nivelul nostru se manifestă prin fapte mărunte, nesemnificative cum ar fi reacția noastră la grosolănia cuiva, emoțiile care ne învălmășesc atunci când suntem criticați de nedrept etc.

error: Content is protected !!