Cum bunicul își educa nepoții: “Îmi amintesc cum bunicuța ne-a lăsat pe mine și pe fratele meu…”

S-ar părea că e imposibil să educi copiii fără a ridica vocea măcar o dată. Dar acestui bunic se pare că asta îi stă în puteri, și nu doar asta…

Îmi amintesc cum bunicuța ne-a lăsat pe mine și pe fratele meu cu bunicul. Ea a plecat cu ceva treabă. Noi aveam câte 8 ani. Am mers la culcare, dar vorbeam, ne făceam de cap. La un moment dat bunicul spune:

— Dormiți, mâine vă trezesc devreme. La 9 vom lua dejunul.

Nouă ne era indiferent. Am adormit după miezul nopții. Bunicul ne trezește pe la 8.30.

— Treziți-vă. Dejunul e la 9.

— Da, bunicule…

Și dormim mai departe. Ne trezim pe la 11. Bucătăria, o clădire separată, ca la țară, e încuiată. Cheile sunt la bunicul în buzunar. Bunica ne-a încălzit dejunul de vreo 5 ori.

— Bunicule, cu dejunul cum rămâne?

— Dejunul e la ora 9.

Am rămas puțin nedumeriți, dar am trecut peste.

— Bunicule, mergem la râu.

— Mergeți. Prânzul e la ora 1.

Am plecat și ne-am întors pe la jumătate la 3. Bucătăria e încuiată.

— Bunicule?

— Cina e la 7.

După ce te scalzi în râu ai o foame de nu mai poți. Mai ales că nu luasem nici dejunul. Am mers în beci și am găsit acolo două borcane de 3 litri cu smântână. Am început să o mâncăm. Cu mâinile, că altceva nu aveam cu ce.

Ora 7. Stăm cu toții la masă. Bunicul pune în farfurii terciul de hrișcă. Eu încep să mănânc, iar fratele dă farfuria la o parte.

— Bunicule, dar mie nu-mi place terciul.

Bunicul ia farfuria.

— Dejunul e la 9.

— Stai, bunicule. Lasă că o mănânc!

În ziua următoare la ora 9 noi eram la masă și așteptam cuminți dejunul. Iată ce educație! În doar 24 de ore am învățat și răbdare, și disciplină, și respect pentru cei mai mari. Asta fără voci ridicate, certuri sau bătaie.

error: Content is protected !!