Cu cât mai mult îi ajuți pe ceilalți, cu atât mai rea este atitudinea lor față de tine

În situațiile dificile avem nevoie de ajutorul celorlalți. Atunci când îl primim, uneori considerăm că ceilalți sunt datori să ne ajute. Devenim exigenți, chiar pretențioși și geloși. Devenim o ”pacoste” pentru cineva care a încercat să ne ajute cum a putut.

Cum și de ce se întâmplă asta? E cazul oare să-i ajutăm pe unii oameni până la final, în ciuda agresivității și ingratitudinii lor?

Există o anecdotă la acest subiect sensibil.

Un cerșetor stătea la ușa bisericii și cerea milostenie. Un om înstărit îi oferea de fiecare dată acestui cerșetor o sumă de bani. Apoi, o perioadă a dispărut. Cerșetorul se îngrijora, aștepta. Peste câteva săptămâni, cerșetorul l-a întâlnit din nou pe binefăcătorul său.

– Unde ați dispărut? – întreabă cerșetorul cu îngrijorare.

– Păi, am fost în concediu, la mare, cu soția mea, – a răspuns cu bucurie bărbatul.

– La mare, deci…

– Da, la mare.

– Și asta pe banii mei?!

Se spune că și lui Leonid Utyosov, un cântăreț cunoscut în Ucraina, i s-a întâmplat ceva similar. Odată, bărbatul a întâlnit în stradă, pe trotuar, o femeie ce plângea. Când cântărețul a întrebat-o ce s-a întâmplat, femeia i-a povestit o istorie tristă despre cum mergea ea în drum spre piață, să cumpere produse pentru a-și sărbători ziua de naștere. A pus la ciorap bani câteva luni de zile. Dar a fost jefuită în stradă, și a rămas fără portmoneul cu bani. N-are nici un ban, nu poate cumpăra nici un produs, n-are cu ce să-și servească oaspeții, nu mai poate fi vorba de nici o sărbătoare. Utyosov a fost afectat de suferința femeii și i-a dat suma de bani de care avea nevoie.

– Păi, de ce mai plângeți? – a întrebat bărbatul. Doar v-am dat bani?

– Da, – s-a întors femeia către el cu fața plânsă și încruntată de necaz. Dar portmoneul?!

Dacă reflectăm asupra acestei istorii, e imposibil să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu acea femeie, iar răspunsurile ”Nu îi este de-ajuns!”, sau ”Este avidă”, sau ”E nerecunoscătoare și infantilă”, nu sunt în măsură să ne mulțumească. Este important să ne concentrăm pe faptul că femeia, suferind o pagubă considerabilă, își dorește nu doar să fie ajutată și să-i fie compensată oarecum pierderea, dar vrea cu tot dinadinsul ca problema să-i fie rezolvată ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Așa-zisul efect al înlăturării circumstanțelor traumatizante. Este un efect magic, prin care celălalt reușește să elimine total consecințele necazului. ”Simt că sunt protejat”. Și totul pare să fie bine. Oare este ceva în neregulă cu acest sentiment?

Dorința de a fi absolut protejat și în siguranță este caracteristică fiecăruia dintre noi. Filosoful francez Gilbert Simondon, în cartea sa ”Două lecții despre animal și om”, scrie:

”Omul nu are nimic al său. Este un neajutorat, este incapabil să se miște, în timp ce puii altor mamifere pot să-și dobândească deja hrana, iar insectele, chiar dacă abia au văzut lumina zilei, știu cum să se miște pentru a se ridica spre cer. Omul nu știe nimic… El este nevoit să învețe totul de la zero, trăiește mulți ani dependent de părinții săi până ajunge să-și câștige singur existența și să învețe să depășească pericolele ce-i pot ieși în cale. În schimb, omului i s-a dat rațiunea, el este unica ființă vie care poate sta în picioare privind cerul”.

Puteam adăuga aici – și să se roage Domnului, cunoscându-I puterea.

Omului îi este greu să accepte faptul că e lipsit de protecție. Iar conștientizarea acestui fapt îl aduce la disperare, durere și neliniște. Acesta este doar un motiv pentru care își dorește să fantazeze, nu doar că cineva îi oferă o mână de ajutor, dar și că acel cineva decide în locul său, astfel încât să nu simtă insecuritatea în fața vieții nemiloase. Și chiar dacă acest om suferă cumplit, niciodată ajutorul oferit nu-i va fi suficient.

Atâta timp cât omul nu-și va construi relații și atașamente securizante mature, el va tinde către o protecție imatură.

Unul din exemple este ”căutarea mamei atotputernice”. În copilărie, copilul crede că părinții săi sunt atotputernici. Această etapă începe atunci când el își dă seama că laptele, confortul și căldura nu sunt rezultatele propriilor eforturi, ci ale grijii adulților. Copilul va crește, această credință va slăbi, însă rămășițele ei vor fi mereu cu el.

Nu în zadar, oamenii apreciază atât de multe ”vedetele”, ”starurile de cinema”, ”personalitățile influente ale timpului”. Cu toții suntem mereu în căutarea și așteptarea unei mame atotputernice, a unui pilon, care să ne satisfacă toate nevoile și dorințele. Când întâlnim pe cineva mai puternic decât noi, capabil să ne ajute, aceste fantezii se activează din nou. Când ”mama atotputernică” ne refuză, ”copilul” se înfurie. A fost lipsit de ceva ce considera el că îi aparține.

Într-o forma mai simplă, toate acestea pot fi numite lipsă de iubire. Însă, problema constă în aceea că principiul plăcerii tinde să devină total. Cu alte cuvinte, dorința inconștientă a omului este de a nu simți nemulțumirea.

Totuși, orice tensiune și nemulțumire reprezintă o mare problemă pentru principiul plăcerii. Iată de ce, dezvoltarea presupune întotdeauna o frustrare.

De asemenea, ”mama atotputernică” este și indestructibilă. Adică, poți fi cu ea și crud, și sadic, și nerecunoscător – și ea va suporta orice. Respectiv, cu cât mai mult sprijinim aceste fantezii la cei pe care îi ajutăm, cu atât mai mult provocăm atacuri agresive față de noi.

Și chiar dacă îi reușește cuiva să fie o ”mamă ce poate să le facă pe toate și este gata pentru tot”, acel cineva va întâlni o nouă dificultate – cel care poate totul, este vinovat pentru tot!

loading...

error: Content is protected !!