Ce se întâmplă în Germania atunci când se formează ambuteiaje pe autostradă și trebuie să treacă ambulanța

Mai avem multe de învățat.

Atunci când sunteți blocați în trafic și auziți sirena și vedeți girofarul ambulanței, vă gândiți vreodată că în interior s-ar putea afla cineva care este la un pas de moarte? Fiecare secundă poate fi decisivă în asemenea cazuri.

Nu o să vă vină a crede ce fac sute de mașini atunci când o ambulanta încearcă să își facă loc printre mașini pe o autostradă aglomerată din Germania!

Probabil că ați anticipat deja, iar răspunsul relevă o realitate aproape incredibilă, total diferita de modul în care s-ar desfășura în țara noastră unde mașina ambulantei nu are loc să treacă printre mașinile ale căror șoferi sunt mult prea comozi pentru a opri sau a face loc pentru ca aceasta să poată trece.

În Germania, după cum observam, șoferii au o educație bine pusă la punct, iar comportamentul în trafic este unul exemplar. Sute de mașini opresc pur și simplu sau se dau la o parte, încercând să ajute ambulanța să ajungă la locul unui accident. În momentul auzirii sirenei aceștia reacționează instant, făcându-și minima datorie legală, dar și morală față de semenii lor! Ați putea spune calm: „Nu depinde de mine”. Dar în Germania guvernul și locuitorii au o atitudine foarte serioasă.

Financial Express

În regula (formulată foarte clar): „Secțiunea 11: situații speciale în trafic” toți participanții la trafic sunt obligați „să lase spațiu pentru ca mașinile de poliție și ambulanțele să se poată deplasa în condiții de siguranță.”

Și toți respectă această regulă.

Trivienna

Un utilizator Twitter a împărtășit recent o fotografie unde vehiculele sunt amplasate într-o singură linie: una după alta.

@KaptanHindustan

Pe lângă aceasta în documentul dat se menționează că:

„Vehiculele pentru regim de urgență sunt exceptate de la dispozițiile prezentului regulament în cazurile de extremă necesitate: salvarea vieții unei persoane sau prevenirea unor daune grave pentru sănătate”.

Aceasta este o lecție pe care trebuie s-o învățăm!

Framepool

Iată și niște drumuri din India. Este o problemă gravă care trebuie să fie rezolvată neapărat.

Youtube / hvdfelsen

Anul trecut a decedat un băiat de 7 ani. Ambulanța în care se afla a rămas blocată în trafic în timp ce era transportat de la Agra spre Delhi.

Regulele există pentru a fi respectate. Nu este nimic mai important decât salvarea unei vieți!

error: Content is protected !!