7 comedii care te vor face să râzi din suflet în acest weekend

Weekendul este perioada perfectă pentru a viziona un film alături de întreaga familie. Lăsați la o parte sarcinile de la serviciu și grijile din gospodărie, căci noi am selectat pentru dvs. 7 filme de comedie cu ajutorul cărora să vă relaxați și să savurați acest timp alături de cei dragi.

1. Paddington 2 (2017)

© Paddington 2 (2017) / Heyday Films

Acesta e printre puținele cazuri în care partea a doua a filmului e poate mai bună decât prima. Într-o zi ursulețul Paddington găsește în Londra o carte interesantă și își amintește de mătușa Lucy, care visa cândva să ajungă în acest oraș. El își dorește mult să cumpere cartea, dar nu are bani, astfel încât începe să lucreze din greu pentru a aduna suma necesară. Când colo cartea este furată de un actor care și-a pierdut toată gloria. Atunci Paddington și prietenii săi decid să îl demaște pe infractor.

2. Ce-ar fi dacă? (What if?, 2013)

© What if? (2013) / Entertainment One

Eroul principal, rolul căruia e jucat de Daniel Radcliffe, e îndrăgostit de o domnișoară care are deja prieten. Inițial el a vrut să renunțe la această relație, dar apoi și-a schimbat părerea. Cum să renunți când vezi că sunteți creați unul pentru altul? Cei doi chiar aveau aceleași vise…

3. De ce el? (Why him?, 2016)

© Why him? (2016) / 20th Century Fox

Ned merge în vizită la fiica sa, Barb, care locuiește într-un alt oraș. Astfel el îl cunoaște pe prietenul ei, Laird – un milionar din Silicon Valley. Ned e foarte iritat de comportamentul tânărului, care pe lângă toate vrea să o ceară în căsătorie pe Barb. Un film pe care trebuie să-l vedeți împreună cu socrii!

4. Mame bune şi nebune (Bad moms, 2016)

© Bad moms (2016) / STX Entertainment

Amy pare să aibă o viață ideală. Dar e destul de greu să fii ideală și acasă, și la serviciu, căci la orice pas ți se amintește despre responsabilitățile tale. De ce doar bărbații se pot distra? Cât va mai dura această nedreptate? Atenție, trei mame se pun pe treabă!

5. Mamă, ce zi! (Mother’s day, 2016)

© Mother’s day (2016) / Beatnik Films

De ziua mamei viața acestor doamne se întoarce cu picioarele în sus! Sandy e în proces de divorț și încearcă să fie un designer de succes. Jesse și Gabi au primit vizita părinților, cărora nu prea le-a plăcut ceea ce au văzut. Miranda este o profesionistă de succes, dar e nefericită în viața sentimentală. Toți acești oameni sunt foarte diferiți, dar îi unește ceva: sunt părinți.

6. Întâlnire cu surprize (Date night, 2010)

© Date night (2010) / 20th Century Fox

Claire și Phil au obosit de rutina zilnică și decid să meargă într-un restaurant de lux, iar pentru a rezerva masa se prezintă cu nume străine. Această mică minciună aduce după sine un șir de evenimente extraordinare. O comedie excelentă cu Steve Carell în rolul principal.

7. Aventură de două nopți (Two night stand, 2014)

© Two night stand (2014) / Demarest Films

O domnișoară petrece noaptea în compania unui băiat pe care nu-l cunoaște foarte bine. Spre dimineață ea încearcă să plece pe neobservate, dar nu reușește din cauza unei furtuni de zăpadă care a învăluit tot orașul. Datorită intemperiei cei doi rămân închiși împreună în același apartament pentru 24 de ore. O ocazie perfectă să se cunoască mai bine.

Cu care din aceste filme veți începe terapia de zâmbete? Spuneți-ne în comentarii care din aceste filme vă pare cel mai reușit.

loading...

error: Content is protected !!