5 metode simple de curățare a aragazului

Curățarea aragazului este un proces destul de anevoios, iar grătarul este un adevărat chin, dacă mai are și multe depuneri de grăsime.

Aflați, în continuare, cum să faceți acest lucru rapid și fără mari eforturi.

Metoda 1: arderea.

Aprindeți aragazul și apropiați grătarul de foc. Țineți-l deasupra focului până când va dispărea toată grăsimea de pe el. Este mai bine să faceți acest lucru pe porțiuni ca să nu vă frigeți. După aceasta spălați bine grătarul cu o perie înmuiată în apă cu săpun.

Metoda 2: bicarbonat și oțet.

Luați câte trei linguri de bicarbonat, de sare și de praf de muștar. Adăugați la acest amestec 4 linguri de oțet și aplicați pasta obținută pe suprafața grilei pentru 2-3 ore, apoi clătiți cu apă sau ștergeți cu o lavetă umedă. Va fi ca nou!

Metoda 3: săpun de rufe.

Dați prin răzătoare săpun de rufe și adăugați bicarbonat de sodiu și apă. Curățați grătarul cu soluția obținută. Aceasta poate fi utilizată și pentru curățarea aragazului. Murdăria va dispărea imediat!

Metoda 4: „marinați” grătarul în bicarbonat de sodiu.

Puneți grătarul într-o pungă mare de plastic și turnați în pungă bicarbonat de sodiu apoi adăugați puțină apă și, după ce ați legat punga, lăsați să acționeze timp de două ore. Ștergeți apoi grătarul cu o lavetă umedă.

Metoda 5: amoniac.

Puneți grătarul într-o pungă de plastic și pulverizați soluție de amoniac. Închideți bine punga și lăsați să acționeze timp de 15 minute. Curățați bine grătarul cu o lavetă umedă.

Încercați toate aceste metode și veți găsi, cu siguranță, una care vă pare mai eficientă.

error: Content is protected !!