4 soluții eficiente pentru a scăpa de “fălcile de bulldog”

În afară de riduri și înrăutățirea stării generale a pielii feței, un alt semn de îmbătrânire, poate cel mai neplăcut, sunt obrajii lăsați, fenomen ce apare din cauza pierderii elasticității pielii.

“Obrajii de bulldog” ne adaugă din start 5-10 ani la vârsta reală. Dar e important să cunoașteți că există soluții pentru rezolvarea, dar și prevenirea acestei probleme.

Cauzele apariției obrajilor lăsați

● În primul rând este vorba de înaintarea în vârstă. Odată cu trecerea timpului mușchii devin mai slabi, inclusiv mușchii faciali, ei nemaiputând să țină pielea în poziția sa firească.

● Factorul genetic are un rol important: atrageți atenția la fața mamei și bunicii pe când erau de vârsta dvs.

● Excesul de greutate corporală face pielea mai grea, iar mușchii faciali sunt solicitați într-o măsură mai mare.

● Radiația ultravioletă are un rol important în accelerarea pierderii elasticității pielii.

● Fumatul reduce accesul de oxigen în toate celulele organismului, grăbind toate procesele de îmbătrânire, inclusiv calitatea pielii.

1. Măști pentru față

Măștile sunt o alternativă foarte bună în comparație cu procedurile cosmetologice și operațiile estetice pe care le oferă astăzi piața.

Mască din albuș de ou

Bateți 2-3 albușuri de ou și adăugați o lingură de miere de albine dacă aveți piele normală sau uscată. Pentru piele grasă albușul bătut trebuie amestecat cu fulgi de ovăz fierți.

Aplicați masca pe față pentru 10 minute, apoi spălați-vă cu apă rece. Utilizarea regulată a acestei măști tonifiază mușchii și corectează ovalul feței.

Mască-scrub

Fierbeți 2 linguri de fulgi de ovăz, adăugați o lingură de miere de albine, una de migdale și una de iaurt natural. Amestecați bine și aplicați masca pe față cu mișcări de masaj, apoi spălați-vă cu apă rece.

2. Dietă

Excludeți din meniul dvs. sarea și zahărul, produsele făinoase și cele grase, alcoolul și băuturile carbogazoase. Alcoolul și sarea mențin apa în organism, iar zahărul, proteinele și grăsimile sunt surse de exces de calorii.

Totodată includeți neapărat în meniu fructe și legume bogate în vitamine și fibre. Curățați intestinul și obișnuiți să faceți din când în când zile de dietă strictă.

3. Masaj la obraji

Masajul feței făcut în fiecare dimineață timp de 10 minute reprezintă o altă soluție eficientă pentru a revigora pielea.

Masaj cu miere de albine

Aplicați miere de albine pe obraji făcând mișcări de masaj și ciupiți ușor pielea. Apoi spălați mierea cu apă caldă și aplicați cremă hidratantă. Un astfel de masaj stimulează circulația sangvină, iar mierea îmbunătățește starea generală a pielii.

4. Exerciții pentru pielea feței

Aceste exerciții vă vor scăpa de necesitatea de a face operații estetice.

● Țineți capul drept și întoarceți-l spre dreapta astfel încât să simțiți întinderea mușchilor feței. Mențineți poziția timp de 1 minute și schimbați partea. Repetați exercițiul câte 5 ori pentru fiecare parte.

● Faceți rotiri energice ale gâtului în stânga-dreapta de cel puțin 5 ori consecutiv.

● Umflați obrajii și deplasați aerul pe direcția sus-jos și stânga-dreapta, apoi expirați puternic forțând obrajii. Repetați exercițiul de 5-10 ori.

● Umflați obrajii și țineți buzele închise strâns. Încordați mușchii obrajilor încercând să expirați aerul.

● Apăsați cu palmele pe obraji, astfel încât degetele să acopere gura. Încercați să zâmbiți, învingând rezistența mâinilor, apoi relaxați-vă. Repetați exercițiul de 5 ori.

Făcând aceste exerciții simple veți preveni fenomenul obrajilor lăsați și în general veți tonifia pielea feței. Mai ales că ele nu necesită mult timp și pot fi făcute practic oricând și în orice loc.

“Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”

loading...

error: Content is protected !!