10 cele mai irezistibile parfumuri feminine din toate timpurile! Aceste arome pot suci mințile oricui…

Când bărbatul este atras de o femeie, el percepe parfumul ei ca o parte integrantă a ei. Parfumul nu este doar un retuș final adăugat imaginii personale, parfumul reprezintă o întreagă filosofie pe care, dacă o afli, poți să cucerești întreaga lumea.

Notele seducătoare te îmbată și te farmecă. Bineînțeles că nu există un parfum senzual unic, dar există parfumuri care îi scot din minți pe bărbați.

Parfumul nu este doar evaziv, dar este și cea mai atractivă dintre substanțe. A fost efectuat un sondaj în rândul bărbaților și femeilor cu privire la aromele preferate din segmentul mediu de prețuri.

Redacția noastră îți prezintă care sunt cele mai seducătoare arome potrivit opiniei bărbaților, dar și un top 10 al celor mai senzuale parfumuri.

Parfumuri senzuale și arome seducătoare

Aromele senzuale pot fi absolut diferite. Cineva iubește la nebunie parfumul dulceag al femeii fatale, altcineva își pierde mințile de la parfumurile proaspete cu aromă de citrice. Marii parfumieri ne sugerează asupra căror note aromate trebuie să atragem o deosebită atenție.

1. Arome tari

Compozițiile puternice generează întotdeauna reacții vii. Agarul, tămâia, sandalul, moscul oferă căldură și un grad special de senzualitate, acționând la nivel subconștient. Aceste parfumuri conțin molecule similare ca structură cu moleculele de testosteron. Da, aceste arome au un caracter complex, complicat chiar, și pot fi ușor supuse unor judecăți greșite. Dar acest risc merită asumat, pentru simplul fapt că sunt capabile să sucească mințile oricărui bărbat.

2. Arome florale

Majoritatea bărbaților consideră că femeile și florile au foarte multe lucruri în comun. Gardenia, violeta, tuberoza, irisul, bujorul – prezența acestor note în parfumurile feminine, în opinia unanimă a bărbaților, este întotdeauna optimă. Însă regina compozițiilor florale este roza, iar femeia învăluită de aroma de trandafir este o adevărată regină a serii.

Sondajul a arătat că aromele florale sunt preferate atât de mult de către bărbații pentru ele evocă amintiri calde și plăcute – copilăria, grădina mamei, venirea primăverii, sărbătorile… De asemenea, puteți opta pentru parfumurile cu note de chihlimbar. Deși această componentă este de origine animală, ea conferă compoziției note floral-lemnoase armonioase.

3. Arome proaspete

Deși se spune că femeia nu trebuie să miroase ca o salată, aceste arome pot fi extrem de senzuale. Este recomandat să fie aplicate pe pielea umedă, dar, în mod ideal, imediat după duș. Spumos, verde, dulce moderat, cu acorduri de iasomie și iarbă proaspăt tăiată, cu note de citrice și bergamotă, același parfum poate fi diferit de la femeie la femeie.

Observațiile demonstrează că orice parfum discret are mari șanse de succes în rândul bărbaților. Este aceeași situație ca în cazul culorii negre – întotdeauna o alegere fără greș.

4. Arome pudrate

Aceste arome posedă un magnetism deosebit, asemeni unei femei elegant îmbrăcată. Cel mai adesea acestea seduc prin notele de ardei roz, crin, vanilie și vetiver. Aceste arome sunt extrem de senzuale, capabile chiar să trezească dorința sexuală. Aromele pudrate, totuși, nu sunt niciodată stridente și invazive.

Topul celor 10 cele mai senzuale parfumuri

1. Mitsouko de la Guerlain

Dacă sexualitatea are o istorie, atunci numele ei este Mitsouko. Este imposibil de prezis cum se va manifestă acest parfum și cum va mirosi pe corpul fiecărei femei. Este potrivit pentru ocazii speciale, cu dispoziție specială. Notele sale se intensifică treptat: piersic, iasomie, bergamot, adiere de trandafir, completate de mirodenii, vetiver, lemn de stejar.

2. Mimosa & Cardamom de la Jo Malone

Jo Malone își uimește întotdeauna fanii cu parfumuri exclusive și originale. Cardamom, miere și mimoză – o combinație de feminitate și dulceață înțepătoare, ce sună deosebit într-o toamnă răcoroasă, subliniind fragilitatea și sofisticarea fiecărei femei. La urma urmei, fiecare femeie este unică și irepetabilă, o floare exotică pe care bărbatul își dorește să o protejeze și de care e imposibil să nu fie fascinat.

3. Black Opium de la  YSL

Femeia ce poartă aceste parfum se remarcă prin înflăcărare, dinamism și abilitatea de a atrage instantaneu privirile. Este un parfum din gama gourmet floral, cu note de cafea neagră, flori albe, ce sunt responsabile de seducție și vanilie, care dezvăluie o sensibilitate dulce. Parfumul conferă simultan sentimente de asumare a riscului și a fructului interzis.

4. For Her de la Narciso Rodriguez

O aromă neobișnuită ce învăluiește, strânge și răsucește mințile, reflectând totodată dorința fiecărei femeie de a atrage și de a seduce. E imposibil să rămâi indiferent la această compoziție cu nucleu de mosc, completat de flori de portocal, osmanthus și chihlimbar, care se deschid cu vanilie și vetiver. O aromă intensă, ascuțită chiar, cu o notă dulceagă abia sesizabilă, care se transformă lent într-o pulbere moale și parfumată.

5. Black Orchid de la Tom Ford

Parfum modern și atemporal. Orhideea întruchipează viziunea asupra sexualității feminine, asupra frumuseții prădătoare și luxuriante. Inițial, se deschide iasomia franțuzească, trufele negre, ylang-ylang, coacăzul negru și notele de citrice. În nucleul floral-picant trăiește aroma orhideei negre, asortată cum paciuli și lemn de sandal, ce dezvăluie aromele seducătoare de ciocolată neagră, tămâie, chihlimbar, vetiver, vanilie și balsam.

6. Coco Mademoiselle de la Chanel

Parfum cu un caracter oriental și totuși ce frapează prin prospețimea sa. Răcoarea strălucitoare a începutului de portocal trezește toate simțurile. Nucleul luminos al acestui parfum este plin de iasomie și trandafir de mai. Notele clare de paciuli și vetiver creează o impresie lungă, ce subliniază armonia întregii compoziții.

7. Decadence de la Marc Jacobs
Irisul este una dintre cele mai neobișnuite flori, parfumul căreia este dificil de descris în cuvinte, dar care este imposibil de uitat. Subțire și rece, lunecos asemeni mătasei de cea mai bună calitate, acest parfum dă naștere în suflet viselor romantice despre iubirea eternă.

8. Miss Dior de la Dior

O aromă plină de sensibilitate. Un parfum impresionant precum o rochie de seară. Notele florale sunt intensificate până la extrem, iar mirosul pielii este accentuat datorită acordurilor de chihlimbar care se îmbină cu noblețea notelor de paciuli. Vanilia delicată completează sensibilitatea. Iar amploarea pe care o iau notele de citrice, cu o notă dominantă caldă de mandarin, continuă într-o simfonie florală absolută: delicatul trandafir turcesc și roditorul trandafir bulgăresc.

9. Dahlia Divin de la Givenchy

Extrem de feminin, sensibil și elegant. Aroma sa, despre care nu se poate tace, nu poate fi dizolvată cu nimic. Nucleul aromatic pulsează cu acorduri de miere și iasomie, care se împletesc cu o armonie florală indescriptibilă.

Baza acestei compoziții are note calde, bogate și catifelate de lemn de sandal, acorduri seducătoare și picante de frunze de paciuli, încadrate de accente moi, pământii și sensibile de vetiver. Această combinație unică dă naștere unui parfum uimitor, delicat, moale și armonios.

10. Cuir de Russie de la Chanel

Ernest Bo a creat, în 1924, un parfum provocator și șocant, pentru Coco Chanel și pentru toate femeile curajoase care nu se temeau să fumeze în locuri publice. Acest parfum senzual este extras din țesuturi animale, având note balsamice întunecate, tămâie și ienupăr roșu.

Fructele de mandarin și bergamot adaugă compoziției o picătură de îndrăzneală, iar apoi oferă loc harului și fragilității florilor: trandafiri, iasomie și ylang-ylang. În acest miros nobil cu caracter puternic se ascund secretele duale ale feminității.

Desigur, acestă listă poate fi continuată, căci există o multitudine de compoziții îmbietoare. Povestește-ne în comentarii despre parfumurile pe care le consideri tu ca fiind cele mai senzuale și nu uita să arăți acest material și prietenilor tăi!

loading...

error: Content is protected !!